Cât de des e bine să te speli pe cap

Unii dintre oameni obișnuiesc să-și spele podoaba capilară zilnic, pe când alții o fac doar  o dată pe săptămână. Secretele Gospodinei îți spune cât de des e bine să te speli pe cap! Ține cont de sfaturile specialiștilor și vei avea părul strălucitor și mătăsos.

Unii specialiști afirmă că e bine să îți speli zilnic părul numai dacă îl vei usca natural, fără să folosești aer cald. “Cantitatea de ulei produsă de scalpul dumneavoastră dictează frecvenţa spălărilor. Pentru a preveni secreţia abundentă de ulei, uscătorul trebuie folosit mai rar, însă şamponarea este necesară. Dacă aveţi tenul gras există probabilitatea să aveţi şi un scalp gras, deci, aţi avea nevoie să vă spălaţi părul zilnic sau la două zile. Iar despre cei cu scalpurile mai uscate pot să scape cu o spălare sau două pe săptămână”, spune Estelle Baumhauer, specialist on-line în culoare, scrie Descopera.ro.

Alți medici susțin însă că obsesia de a-ți spăla zilnic părul poate duce la deteriorarea acestuia. "Nu cred sub nicio formă că spălarea zilnică a părului este o necesitate. Acest obicei s-a dezvoltat ca urmare a culturii «mirosului frumos» şi nu dintr-o nevoie reală. Totuşi asta nu înseamnă că opusul este adevărat. Nu ştiu să existe vreo demonstraţie conform căreia spălatul mai rar al părului este mai sănătos", spune medicul dermatolog Amy McMichael, de la Wake Forest University School of Medicine din Winston-Salem, North Carolina, scrie Gândul.info.

Tu cât de des îți speli părul?

Anna Casian-Musteață