Măști homemade pentru puncte negre

Punctele negre dau mari bătăi de cap atât femeilor, cât și bărbaților, doar că doamnele le acordă o mai mare atenție. De cele mai multe ori, această problemă poate fi soluționată prin aplicarea anumitor măști, care vor curăța tenul de aceste puncte inestetice. Secretele Gospodinei îți propune câteva măști homemade pentru a scăpa de punctele negre.

Înainte de a aplica masca, ar fi bine să îți prinzi părul, astfel încât să nu rămână nici un fir liber și să îți cureți fața cu un scrub sau să faci o baie de aburi.

Mască din albuș de ou
Ai nevoie de un albuș de ou, pe care trebuie să-l bați spumă. Aplică spuma pe față și lasă să acționeze timp de 20 de minute. Îndepărtează masca și spală tenul cu apă călduță.

Mască din bicarbonat de sodiu
Pune într-un recipient o lingură de bicarbonat de sodiu și amestecă-l cu câteva picături de apă. Aplică pe față, lasă să acționeze timp de 20 de minute, apoi îndepărtează clătind cu apă din abundență.

Mască din miere și zaț de cafea
Amestecă zaț de cafea cu o linguriță de miere, apoi aplică pe față. Cu mișcări blânde, fără a insista, fricționează timp de 5 – 10 minute, apoi spală cu apă călduță.

Cu ajutorul acestor măști nu doar că veni scăpa de punctele negre, ci vei obține o piele catifelată și moale.

Anna Casian-Musteață