Cum poți curăța chiuveta fără chimicale

Chiuveta este considerată unul dintre cele mai murdare locuri din casă. De ce? Pentru că  pe pereții acesteia se depun grăsimi care, nefiind curățate, favorizează dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor și apariția mirosului neplăcut. Din fericire, există trucuri care te pot ajuta să faci chiuveta să strălucească fără a folosi chimicale, extrem de nocive pentru sănătate. Secretele Gospodinei îți spune care sunt acestea!

Cum cureți chiuveta

  • În primul rând, spală toate vasele și aranjează-le la locul lor.
  • Pune dopul chiuvetei, apoi umple-o cu apă fierbinte și las-o astfel timp de  minute, dupa care scoate dopul, lăsând apa să curgă.
  • Presară apoi bicarbonat de sodiu pe toată suprafața chiuvetei, nelăsând nici un loc gol.
  • Cu ajutorul unui burete curat, freacă bine până când bicarbonatul se transformă într-o pastă.
  • Curăță bine, cu ajutorul unei periuțe de dinți, zonele mai puțin accesibile de lângă robinet, dar și robinetul.
  • Cu ajutorul unui pulverizator, pulverizează oțet  peste pasta obținută, apoi presară din nou bicarbonat. Soluția va începe să bulbucească.
  • Lasă asă acționeze timp de 2 minute, apoi clătește cu apă fierbinte, din abundență.
Pentru a avea mereu o chiuvetă curată, spală vasele imediat dupa ce ați mâncat din ele, iar la final, șterge chiuveta cu un șervet uscat.

Tu cum cureți chiuveta?

Anna Casian-Musteață