Soluție homemade de hidratare a buzelor pe timp de iarnă

Iarna buzele noastre necesită o îngrijire specială. Atacate de frigul și gerul de afară, acestea se crapă, căpătând un aspect inestetic. Tot ce trebuie să faci este să le protejezi, folosind diverse balsamuri și rujuri. Trebuie să știi că poți prepara soluții de hidratare a buzelor chiar în condiții de casă, folosind ingrediente naturale. Secretele Gospodinei îți spune cum să faci acest lucru!

Pentru a prepara un balsam de hidratare a buzelor, vei avea nevoie de: ceară de albine, ulei de cocos, ulei de măsline. 

Cum se prepară balsamul de hidratare a buzelor crăpate

  • Mărunțește ceara de albine folosind o răzătoare.
  • Pune ceara într-un bol de metal, apoi adaugă peste ea o lingură de ulei de cocos.
  • Topește totul la baie de aburi.
  • Când ceara și uleiul s-au topit, adaugă o linguriță de ulei de măsline.
  • Amestecă bine, omogenizând compoziția.
  • Păstrează soluția într-un vas de scticlă, cu închidere etanșă.
Dar tu cum îți hidratezi buzele iarna?

Anna Casian-Musteață