Gripa: Acțiuni și măsuri de protecție contra acesteia

GripaGripa este o boală contagioasă acută a căilor respiratorii. Aceasta este cauzată de virusul gripal A sau B, răspândindu-se îndeosebi în perioada noiembrie-martie. Boala se transmite pe cale respiratorie, de la o persoană la alta, prin picăturile de salivă eliminate în timpul vorbirii, tusei sau strănutului. Aceasta este contagioasă în primele două zile înainte și 5 zile dupa debut. Gripa poate afecta orice persoană și poate duce la spitalizare și chiar la deces.

Simptomele gripei

  • Febră
  • Tuse
  • Dureri în gât
  • Dureri musculare
  • Cefalee (dureri de cap)
  • Astenie fizică (slăbiciune, oboseală)
  • Inapetență (lipsa poftei de mâncare)
  • Grețuri, vărsături.

Gripa: Pentru a vă proteja pe voi și pe ceilalți de ea este necesar să luați următoarele măsuri:

1.Vaccinul împotriva gripei

Vaccinul antigripal, anual trebuie să fie primul și cel mai important pentru protejarea împotriva virusurilor gripale.

Deși există multe virusuri gripale diferite, vaccinul gripal protejează împotriva virusurilor care cercetătorii sugerează că vor fi cele mai frecvente.

Vaccinarea împotriva gripei reduce riscul de îmbolnăvire cu gripă și poate preveni spitalizarea asociată gripei.

Vaccinarea persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire este deosebit de importantă pentru micșorarea riscului de apariție a unor complicații.

Vaccinarea este, de asemenea, importantă pentru lucrătorii din domeniul sănătății și pentru alte persoane care trăiesc sau îngrijesc persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire.

Copiii cu vârsta sub 6 luni prezintă un risc sporit de boli grave, dar sunt prea tineri pentru a fi vaccinați. În schimb, persoanele care îi îngrijesc ar trebui să fie vaccinate.

2.Măsuri de prevenire zilnic pentru a opri răspândirea virusurilor

Încercați să evitați contactul cu bolnavii.

Dacă vă îmbolnăviți de gripă, se recomandă să rămâneți acasă și să chemați medicul de familie.

În timp ce sunteți bolnav, limitați contactul cu ceilalți cât mai mult posibil pentru a nu-i infecta.

Acoperiți nasul și gura cu un șervețel atunci când tușiți sau strănutați. Aruncați șervețelul în coșul de gunoi dupa ce îl utilizați.

Spălați-vă de mai multe ori mâinile cu săpun și apă. Dacă nu sunt disponibile, utilizați șervețele speciale.

Evitați atingerea ochilor, nasului și gurii.

Curățați și dezinfectați suprafețele și obiectele care pot fi contaminate cu virusuri gripale.

Aerisiți încăperile.

3.Luați medicamente antivirale prescrise doar de medicul dumneavoastră

Dacă v-ați îmbolnăvit de gripă, medicamentele antivirale prescrise de medic vă pot trata boala.

Medicamentele antivirale sunt diferite de antibiotice. Acestea sunt medicamente care se eliberează pe bază de rețetă și nu sunt disponibile în afara farmaciilor.

Medicamentele antivirale pot să facă evoluția mai ușoară și să scurteze timpul în care sunteți bolnav.

Ele pot preveni, de asemenea, complicații grave ale gripei, cum ar fi pneumonia.

Simptomele gripei includ: febră, tuse, dureri în gât, nas înfundat, dureri de cap, frisoane și oboseală. Unii oameni pot prezenta vomă și diaree. În unele cazuri este posibilă evoluția gripei fără febră.

4.Mâncați cât mai multe fructe și legume

În timpul bolii organismul are nevoie de ajutor, de aceea este indicat să consumați cât mai multe fructe și legume bogate în vitamina C.

De mare ajutor vă poate fi lămâia, cătina, măceșele, echinaceea, propolisul, ceapa și usturoiul.

De asemenea, sunt recomandate ceaiurile calde din plante medicinale (tei, busuioc sau soc) cu proprietăţi neurosedative, antiinflamatoare, emoliente, expectorante, sudorifice, antitusive şi de protecţie faţă de contaminarea virotică.

Multă sănătate să aveți!

Anna Casian-Musteață

Sursa foto – Unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *