Proiect handmade: reciclarea lăzilor de lemn

Oricine are acasă o ladă de lemn pe care nu o mai folosește. Secretele Gospodinei îți sugerează să nu o arunci la gunoi și îți propune câteva idei creative de reciclare a acesteia. Iată ce poți face dintr-o ladă de lemn!

2 in 1 – măsuță pentru cafea și depozit pentru ziare
Cu puțină imaginație, poți transforma lădița de lemn într-un obiect extrem de util.  Vopsește-o și adaugă-i câteva roți. Astfel, ai obținut o măsuță pentru a servi cafeaua. Iar dacă în interior îi adaugi și un separator, poți pune în ea ziarele și revistele pe care le vei citi în timp ce vei sorbi din cafeaua preferată.

 
Noptieră
Vopsește lada în nuanțele încăperii, adaugă-i câteva roți și transform-o într-o noptieră de toată frumusețea! De asemenea, poate servi drept obiect de decor pentru sufragerie  sau birou.



Taburete
Pentru a face din ladă un taburete confortabil, prinde-i  patru suporturi de lemn, iar deasupra fixează o pernă decorativă. Poți folosi scăunelul ca obiect de decor sau te poți odihni pe el, privind filmul preferat.



Spor la reciclat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *